luni, 16 octombrie 2017

Recenzie ”Crima din Orient Express” de Agatha Christie


Până acum n-am citit nicio carte de Agatha Christie. Am auzit de romanele ei, am mai văzut câteva episoade din serialul cu Hercule Poirot interpretat de David Suchet, dar nu am luat efectiv să lecturez o carte semnată de Christie. Totul până la Crima din Orient Express, pe care nu mi-e rușine să recunosc că am citit-o fiind influențată de noua ecranizare care va apărea în noiembrie și în care joacă actori de renume pe care îi plac foarte mult.

Subiectul este unul relativ simplu: celebrul detectiv Hercule Poirot ajunge, printr-o sumedenie de întâmplări care n-au ținut de el, să investigheze o crimă suspectă realizată în trenul Orient Express, unde era și el pasager. Cunoaștem și celelalte persoane care călătoreau alături de el în tren, un grup pestriț de oameni de toate naționalitățile și din orice clasă socială. Puterea deducției lui Poirot, inteligența sa și felul în care cunoaște psihologia umană îl determină pe acesta să rezolve cazul într-un mod inedit și demn de toată lauda, capitolul final fiind cel al dezvăluirilor. Stilul de scriere și rapiditatea cu care se desfășoară acțiunea m-au făcut să termin cartea foarte repede și să vreau să mai citesc și alte romane din opera Agathei Christie. Evident că și personajul lui Poirot m-a captivat și l-am îndrăgit de la primele replici, mintea genială de care dă dovadă, excentricitatea mustății lui mari și tabieturile sale determinându-mă să vreau să-l mai întâlnesc și în alte aventuri detectiviste.

Crima din Orient Express a fost publicată original în 1934 și am rămas suprinsă de actualitatea ei și de măiestria cu care Agatha Christie a pus în pagini o crimă ce părea imposibil de rezolvat, dar cumva toate bucățile lipsă alcătuiau un întreg perfect la final, în momentul în care detectivul ne expune faptele cronologic. Singurul reproș pe care îl am referitor la carte este că a fost mult prea scurtă și n-am apucat să mă atașez de niciun alt personaj în afara lui Hercule Poirot. Mi-ar fi plăcut să avem o incursiune mai lungă în viețile pasagerilor trenului și să empatizăm mai mult cu aceștia. În orice caz, recomand romanul cu cea mai mare căldură tuturor, este numai bun pentru o seară de toamnă, în apropierea Halloween-ului, în care stai înfofolit într-o pătură călduroasă, și ai chef să citești o carte plină de mister în timp ce servești niște ceai cu biscuiți, iar afară bate vântul și plouă.

Citat: 
Imposibilul nu poate să se fi întâmplat, ca atare imposibilul trebuie să fie posibil, în ciuda aparențelor.

Date tehnice:
Titlu original: Murder on the Orient Express
Autor: Agatha Christie
Editura românească: Litera
Nr. pagini: 288
Apariţie: 2014
Notă: **** (din 5)
Read More »

miercuri, 11 octombrie 2017

Top 5 cărți sinistre

Genul horror și cu mine nu facem echipă bună, așa că nu prea am citit cărți înfricoșătoare. Tocmai de aceea acest top nu va conține nimic scris de Stephen King, pe care îl recomand celor mai curajoși să-l citească - în special Shining și Misery, eu de alea am reușit să mă ating fără să am coșmaruri. Dar cărțile care au o atmosferă bizară, mult mister și evocă spiritul sărbătorii de Halloween sunt pe gustul meu. Iată un top 5 al celor mai faine cărți sinistre citite de mine.

5. Chemarea monstrului de Patrick Ness
În Chemarea monstrului este vorba despre Conor și un monstru care-l vizitează în fiecare noapte. Mai multe nu spun și nici nu vă recomand să citiți descrierea cărții, e mai bine să o lecturați cap-coadă fără să cunoașteți nimic în prealabil. Plină de ilustrații fascinante, realizate de Jim Kay (cel care desenează și noile volume ilustrate din seria Harry Potter), debordând de mister la fiecare pagină, romanul lui Ness este unul care va rămâne cu voi mult timp după ce-l terminați și vă va „bântui” în cel mai plăcut mod.

4. Căminul copiilor deosebiți de Ransom Riggs



Cred că ați auzit de trilogia Miss Peregrine a lui Ransom Riggs, care a făcut multă vâlvă în străinătate și la noi, sau măcar știți de ecranizarea cu același nume care a apărut în 2016. În orice caz, Căminul copiilor deosebiți este cartea perfectă pentru Halloween: plină de fotografii de epocă cu o întorsătură înfricoșătoare, oameni stranii, monștri care amenință sufletul și copii cu puteri supranaturale. Povestea bizară se citește foarte repede și captivează încă de la prima pagină, tânărul Jacob și lipsa lui de încredere în forțele proprii făcându-l să fie repede îndrăgit de adulți introvertiți și adolescenți timizi.

3. Fluviul Șoaptelor de Marian Coman


Știți deja că-mi place la nebunie revista de benzi desenate HAC! și că ador genul fantasy. Iar când am reușit să citesc un roman scris de unul dintre creatorii revistei mai sus-menționate, care explorează personajul lui Ochilă din basmul lui Creangă în interpretarea din HAC!, totul fiind presărat cu folclor traco-dacic și puțin horror reprezentat de copii-zombi și alte bestii sângeroase, pur și simplu am fost cucerită imediat. Lumea dark fantasy creată de Marian Coman este bine dezvoltată și merită explorată în cât mai multe cărți, iar aici am o veste bună: Fluviul Șoaptelor este prima parte dintr-o trilogie.


2. Cartea Cimitirului de Neil Gaiman


Puteam să aleg cam orice a scris Neil Gaiman, căci are talentul de a inspira un aer straniu în aproape tot ceea ce creează mintea lui. Dar am decis să aleg Cartea Cimitirului pentru că este, în principiu, o carte de copii care urmărește povestea unui băiețel, Bod, care este crescut de ocupanții unui cimitir după ce familia lui este ucisă. Cei mici sunt amuzați de aventurile lui Bod, iar adulții înțeleg dintr-o altă perspectivă destinul unui băiat care a copilărit printre pietre funerare alături de vampiri, vrăjitoare și fantome. 

1. A Night in the Lonesome October de Roger Zelazny


Cartea asta este cea mai apropiată de genul horror pe care o veți întâlni în acest top și din păcate nu a fost încă tradusă în limba română. Trebuie citită neapărat în octombrie, de preferat câte un capitol pe zi, pentru ca să o lăsați să vi se strecoare în minte câte un pic vreme de 31 de zile. Detectivul britanic Sherlock Holmes investighează un caz misterios care implică personalități precum Dracula, Frankenstein, Jack Spintecătorul, vrăjitoare, ocultiști și animale de companie care au rolul de familiari. Stilul lui Zelazny este fantastic, umoristic și puțin mai mult sinistru, iar întorsătura pe care o ia acțiunea la final sigur va surprinde și speria totodată.
Read More »

duminică, 8 octombrie 2017

Serialul de weekend - ”Breaking Bad”


Ce determină o persoană să fie „rea”? Întrebarea aceasta stă la baza multor tratate filosofice, opere de ficțiune și zbucium personal. E ceva fascinant să urmărești o poveste în care un om obișnuit, profesor de chimie la un liceu dintr-un orășel mic, care așteaptă un al doilea copil cu soția lui, descoperă că are cancer inoperabil și devine unul dintre cei mai puternici preparatori și traficanți de droguri din SUA pentru a asigura viitorul financiar al familiei sale. Căci asta e premisa serialului Breaking Bad, unul dintre cele mai bune seriale de televiziune care a fost creat vreodată. 

Încă de la episodul pilot intrăm în viața lui Walter White și vreme de 5 sezoane ne atașăm de acest antierou cu o minte genială, care se apucă de preparat metamfetamină cristalizată cu un fost elev, undeva prin mijlocul deșertului din sudul Statelor Unite, folosind o dubiță veche și echipament furat de la școală. Episoadele sunt captivante și ritmul poveștii este unul alert, scenariul scris cu măiestrie fiind pus în aplicare de actori care își interpretează rolurile cu mult profesionalism. Nu degeaba serialul are în palmares multe premii, printre care 16 Emmy și două Globuri de Aur, iar în ceea ce privește Cartea recordurilor, Breaking Bad a intrat în 2013 în Guiness World Record drept cel mai lăudat serial de critici dintotdeauna.

Am făcut maraton la serialul ăsta cu mama mea acum câțiva ani și ne-a plăcut foarte mult amândurora. Practic, n-are ce să nu-ți placă, totul e realizat de excepție și n-am simțit niciodată că au existat episoade de umplutură, în care nu se întâmplă nimic și acțiunea e lălăită. Cinematografia și editarea sunt la fel de frumoase ca într-un film artistic de la Hollywood, soundtrack-ul episoadelor se potrivește ca o mănușă cu povestea spusă pe ecran și personajele au o dezvoltare armonioasă de-a lungul episoadelor, culminând cu decăderea lui Walt și transformarea lui într-un cap mafiot. Însă ce am admirat la Breaking Bad mai mult decât orice este că a reușit să spună o poveste violentă și tristă, un fel de tragedie greacă (căci ne dăm seama încă de la început că personajul principal nu va scăpa basma curată din toată situația), având un ton de comedie neagră cu accente de western. Este o combinație de genuri foarte interesantă și originală care m-a fascinat.

În concluzie, dacă n-ați făcut-o deja, eu zic să vă apucați de Breaking Bad. Nu este pentru oricine, să nu uităm că serialul prezintă o lume a traficanților de droguri, plină de mafioți, unde violența, moartea și limbajul vulgar sunt la ordinea zilei. Dar avem atâtea de învățat din povestea tragică a lui Walter White, transformarea lui dintr-un protagonist cu care empatizezi într-un antagonist feroce, care te face să te întrebi, după ce mai termini de văzut încă un episod: „oare de ce îmi doresc ca un tip rău să scape cu bine din toată situația ilegală în care s-a vârât singur?”.

Date tehnice:
Titlu original: Breaking Bad
Ţara de origine: Statele Unite ale Americii
Difuzare: 2008 - 2013 pe AMC
Nr. de sezoane: 5
Nr. de episoade: 62
Durată episod: 43 - 58 de minute

Trailer:
Read More »

marți, 3 octombrie 2017

Favoritele lunii septembrie

Voi încerca să fac lunar un articol cu favoritele lunii precedente în materie de cărți, filme și muzică. Septembrie a fost nostalgic pentru mine, căci a început școala și mi-am amintit cu drag cumpărăturile de rechizite și haine pe care le făceam când eram mai mică, emoțiile reînceperii unui nou an școlar și dorul de vacanța de vară care se instalează după doar o săptămână de cursuri. Toamna a venit brusc, cu vreme înnorată, vânt puternic și temperaturi destul de scăzute pentru perioada asta. E oficial vremea puloverelor, a ceaiului cald și a culesului de castane și frunze uscate.


Cartea mea favorită pe care am citit-o în septembrie a fost Furia Aurie de Pierce Brown, volumul al doilea al trilogiei Furia Roșie. Îmi place tare mult să citesc cărțile astea SF Young Adult, sunt bine scrise și alerte, scenele de acțiune sunt foarte captivante, iar societatea creată pe model roman de Brown este o încântare pentru filologul din mine. Nu pot să vorbesc prea multe de această carte fără să dau spoilere pentru cei care n-au citit primul volum al trilogiei, dar probabil voi face o recenzie pentru toate cărțile după ce o voi citi și pe ultima. 



Mi-a plăcut foarte mult filmul de acțiune-comedie cu spioni Kingsman, apărut în 2014, cu gadget-urile parcă scoase dintr-un film de James Bond, dialogul savuros între personaje bine portretizate și scenele de acțiune editate într-un mod inedit. Continuarea, Kingsman: The Golden Circle, are aceeași rețetă ca primul, doar că totul e mult mai alert, gadget-urile sunt și mai nebune și acțiunea abundă la tot pasul. 




Nu înțeleg de ce criticii au desființat acest sequel, mi s-a părut că reușește să stea pe picioarele lui în franciză și actorii joacă excelent. Am știut la ce să mă aștept când m-am dus în sala de cinema și exact asta am primit. Recomand să-l vedeți pentru o porție zdravănă de râs și un cameo al lui Sir Elton John care a făcut tot filmul, din punctul meu de vedere. 



În ceea ce privește serialele, revăd cu prietenul meu M.A.S.H. și am reușit să terminăm sezonul 3 la finalul lui septembrie. Unul dintre serialele mele favorite, chiar dacă a fost difuzat în anii '70, poveștile personajelor din spitalul mobil militar în timpul războiului din Coreea sunt extraordinare și nu se poate să nu te atașezi de ilarul Hawkeye, timidul Radar sau excentricul Klinger. Încercăm să savurăm cele 11 sezoane din M.A.S.H. și nu facem maraton, cred că e mai bine așa.



Melodia mea preferată în septembrie a fost The Sky Is A Neighborhood a celor de la Foo Fighters, de pe noul album Concrete and Gold. Nu am fost niciodată o fană înfocată a lor, dar i-am admirat și mi-au plăcut mai mult melodiile individuale lansate ca single decât albumele propriu-zise. Ca de obicei, Dave Grohl și trupa nu dezamăgesc cu chitare puternice, tobe nebune, versuri simple, dar profunde și mi-e practic imposibil să nu fredonez refrenul când îl aud. Jos pălăria, Foo Fighters!
Read More »

joi, 28 septembrie 2017

Top 5 cărți interzise

Săptămâna cărților interzise este un eveniment anual care sărbătorește libertatea de a citi. De obicei are loc în timpul ultimei săptămâni din luna septembrie (24-30 septembrie 2017, în cazul de față) și evidențiază valoarea accesului liber și neîngrădit la informație. Acest eveniment are rolul de a strânge întreaga comunitate cărturească - bibliotecari, librari, editori, jurnaliști, profesori și cititori - pentru a susține libertatea de a căuta și de a exprima idei, chiar dacă ar fi considerate de unii drept neortodoxe sau nepopulare. Așadar, astăzi voi prezenta un top 5 cărți interzise care mi-au plăcut mult de tot.

5. Codul lui Da Vinci de Dan Brown



Cartea lui Brown a stârnit multe controverse la vremea ei, a iscat teorii conspiraționiste care au culminat cu interzicerea cărții în Liban în 2004, după ce liderii Bisericii Catolice au găsit-o plină de ofense la adresa creștinătății. La urma urmei, este o operă de ficțiune și din câte știu autorul nu a insinuat niciodată că ce a scris în cartea sa este adevărul suprem, dar evident că tot a reușit să supere Biserica.

4. Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chboski



Când am citit Jurnalul unui adolescent timid nu cred că m-am gândit vreodată că acest roman despre adolescență, prietenie și căutarea propriei identități ar avea motive să fie interzis undeva. Dar aparent m-am înșelat, căci a fost exclus din programa școlară în mai multe state din SUA pe motivul că glorifică abuzul de alcool, substanțe ilegale și comportament sexual lipsit de prejudecăți.

3. Abatorul cinci de Kurt Vonnegut



Iată că una dintre cărțile care judecă aspru războiul și ceea ce face din oameni a ajuns să fie interzisă de câteva ori, în mod special în SUA, din cauză că este imorală, vulgară și anti-creștină. Ba chiar oamenii au dus totul la extrem și în anii '70 au ars câteva zeci de exemplare ale Abatorului cinci.

2. Persepolis de Marjane Satrapi



Romanul grafic al iraniencei Marjane Satrapi a fost lăudat de critici pentru evocarea sinceră a Revoluției Iraniene și arta frumoasă ce-i umple paginile. Era de așteptat să fie controversat în Orientul Mijlociu, dar și-a primit interzicerea oficială și în bibliotecile școlare din SUA în 2013, când mai multe școli au exclus-o din anumite cursuri pe motiv că are descrieri explicite ale torturii de război.

1. O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell


Renumita distopie a lui Orwell și una dintre cărțile mele preferate are o istorie interesantă. Mai întâi, a fost interzită în Uniunea Sovietică în 1950 când Stalin a înțeles că întreaga carte este o satiră a dictaturii sale. Apoi a riscat să fie interzisă în anii '60 în SUA și Marea Britanie, în timpul Crizei Rachetelor din Cuba. Abia după căderea URSS-ului, în 1990, cartea a fost făcută iar legală în Rusia și a fost tipărită pentru cititori.
Read More »

marți, 26 septembrie 2017

Cum e să fii un bibliofil

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Books-362087896
De vreme ce sunteți pe blogul acesta, nu vă prinde mirarea că iubesc cărțile cu pasiune, le citesc și le colecționez. Cu alte cuvinte, mă pot defini ca o cititoare și o bibliofilă. Pentru cei care nu știu, bibliofilia - conform Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX) - este pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. Nu toate cărțile mele sunt rare și prețioase, deci folosesc termenul pentru un înțeles mai larg, și anume că îmi place să colecționez cărți, indiferent de raritatea lor.

Cu un bibliofil, scapi repede atunci când plănuiești să-i cumperi un cadou: o carte pe care și-o dorește mult, o ediție semnată de autor, iar dacă ai bani nu refuzăm nici o carte în ediție princeps. Avem grijă de prietenii noștri din hârtie, cu coperte cartonate și scris mărunt. Ne reorganizăm biblioteca de cel puțin două ori pe an și ștergem praful de pe rafturi obsesiv, doar nu vrem să se degradeze paginile cărților. De fiecare dată când ajungem într-o casă nouă, dacă găsim un raft cu cărți ne simțim un pic mai în largul nostru, pentru că deja avem ceva familiar de care să ne agățăm. Evident că ceea ce citește cineva și cum citește ne spune multe despre persoana respectivă, e ca și cum cărțile ne fac o caracterizare și ne spun dacă merită să fim prieteni sau nu cu acel individ. 

Iubim librăriile, bibliotecile, anticariatele, târgurile de carte, absolut orice care implică ideea de carte. În schimb, nu ne place să împrumutăm cărți decât prietenilor apropiați, căci n-avem încredere că volumul care ne va părăsi biblioteca pentru o scurtă perioadă va fi citit cu grijă, fără pagini îndoite, cotorul pocnit și pete neidentificabile care să murdărească în vreun fel sau altul cartea. Eu nu-mi permit luxul de a-mi cumpăra multiple copii ale unei cărți care mi-a plăcut, una pentru colecția personală, alta pentru împrumut. Mi-aș dori foarte mult să am diferite ediții ale romanelor mele preferate, iar dacă aș călători în străinătate probabil aș cumpăra o carte în limba maternă a țării pe care o vizitez. Pentru că da, eu mă plimb prin librării când merg într-un loc nou. Acum două veri m-am dus special la București să văd Cărturești Carusel, care doar ce se deschisese. Și dacă tot eram acolo, am trecut și pe la Muzeul de Istorie Națională „Grigore Antipa”, că nu-l văzusem după renovare.

Unul dintre visurile mele este să am o cameră mare pe care să o transform într-o bibliotecă, cu geamuri mari, fotolii confortabile și pereți întregi de rafturi cu cărți. Acum am aproximativ 400 de cărți în casă și încep să nu prea mai am loc de ele, dar nu mă plâng, căci mă fac atât de fericită și aștept să-mi măresc colecția și mai mult. Recunosc, vreo 100 din cărțile pe care le dețin nu sunt citite, dar știu că odată și odată voi ajunge să le lecturez cu mare drag. Cea mai mare parte a bibliotecii mele este compusă din cărți scrise în limba română, dar am și câteva în engleză, franceză și un volum de nuvele în germană. Colecția mea este mereu în creștere și abia aștept să văd cum va arăta peste zece ani.

În încheiere, vă las cu un citat de-al poetului Pablo Neruda, care mi-a plăcut în mod special și m-a făcut să chicotesc puțin: Un bibliofil cu bani puțini va suferi adesea. Cărțile nu-i scapă din mână, dar zboară deasupra lui, sus ca păsările, sus ca prețurile.
Read More »

joi, 21 septembrie 2017

Recenzie ”Minunea” de R. J. Palacio


Am citit zilele trecute că o să apară un film adaptat după o carte, Minunea, în care este vorba de un puști cu defecte faciale. Mai văzusem cartea prin librării, o remarcasem datorită copertei albastre și pentru că mereu era la secțiunea Best-seller pentru copii. Am decis să-i dau și eu o șansă, deși sunt trecută cu mult de vârsta audienței acestui roman. Din fericire, a meritat.

August „Auggie” Pullman este un băiețel de 10 ani, care s-a născut cu probleme faciale și a fost internat în spitale mare parte a copilăriei lui. Cu ajutorul părinților lui, el încearcă să se integreze într-o școală gimnazială alături de ceilalți copii de vârsta lui, încercând din răsputeri să-și demonstreze lui însuși și altora că este doar un băiat obișnuit, pasionat de Star Wars și care nu diferă cu nimic de ceilalți. Minunea este o poveste despre fenomenul de bullying sau hărțuire care se găsește în școli și cum frumusețea este subiectivă și ea se regăsește în fiecare dintre noi. M-a impresionat maturitatea emoțională a lui Auggie și relația strânsă pe care acesta o avea cu părinții și sora lui mai mare, Via. Prietenii pe care reușește să îi facă la școală stau alături de el și Auggie realizează că oamenii potrivți apar exact atunci când trebuie.

Mesajul pozitiv al cărții - să fim blânzi unii cu alții - și felul în care reușește să ți se strecoare pe sub piele sunt plusuri mari, mai ales că totul este scris într-un stil frumos, care captivează. Palacio nu folosește cuvinte mari, dar a creat personaje mari, care rămân cu tine mult timp după ce termini povestea. Singura problemă pe care am avut-o cu Minunea a fost că nu prea a avut un fir narativ propriu-zis, pe alocuri acțiunea s-a desfășurat destul de lent, iar perspectivele narative ale lui Auggie și persoanelor importante din viața lui au complicat puțin povestea; sincer mi-ar fi plăcut să fie puțin mai bine structurat romanul, dar este un fapt care nu mi-a stricat din bucuria lecturii.

Fiind o persoană introvertită, îmi aduc aminte ce greu mi s-a părut în generală să mă adaptez într-un colectiv de copii cu care nu aveam prea multe în comun. Am fost mereu marginalizată că eram șoricelul de bibliotecă și preferam să desenez decât să ies în pauză să mă joc cu mingea pe terenul de sport. Iar eu am avut norocul să nu mă nasc cu defecte fizice, cum e Auggie. Copiii sunt răutăcioși cu cei care nu sunt ca ei, dar dacă le este explicată situația cu calm, majoritatea înțeleg chiar mai bine decât adulții că discriminarea de orice fel doare și fiecare dintre noi trebuie să ne găsim prietenii care ne acceptă așa cum suntem.

Minunea mi-a plăcut foarte mult și aș recomanda să fie citită de orice copil, părinte și bunic. Compasiunea, prietenia și acceptarea de către ceilalți sunt temele principale ale acestei cărți frumoase, care din punctul meu de vedere ar trebui studiată la școală. Învățămintele care se trag din ea sunt fantastice și își lasă amprenta asupra sufletului tău, personajele bine dezvoltate au darul de a te atașa de ele, iar povestea devine destul de emoționantă spre final. Stați liniștiți, e cu happy end! 

Citat: 
Toți oamenii din lume ar trebui ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea.

Date tehnice:
Titlu original: Wonder
Autor: R. J. Palacio
Editura românească: Arthur
TraducereIulia Arsintescu
Nr. pagini: 336
Apariţie: 2013
Notă: **** (din 5)
Read More »

sâmbătă, 16 septembrie 2017

A apărut numărul 35 din HAC!


V-am mai vorbit de banda mea desenată românească preferată, o repovestire a lui Harab-Alb, aici. Așadar, am decis să vă țin la curent cu aparițiile sale. După ce a luat o pauză de două luni în vară, revista HAC! a apărut cu un nou număr care urmărește aventurile eroilor noștri preferați. Ceva important se întâmplă la Skumbras, însă doar piticii își caută de lucru în deșertul lui Ziraxes, care nu-i acasă. De asemenea, începe o nouă poveste din universul TFB (Tinerețe fără bătrânețe), de data aceasta cu originile Gheonoaiei. FoxBoy se întâlnește cu un personaj din România, pe nume Lupescu, un personaj cu vechime în folclorul local. Fergonautul descoperă cum e să lucrezi în industria cinematografică, iar Deblo-Cat revine cu un episod de la muzeu. 

Pentru că mințile din spatele benzii desenate HAC! se gândesc la fani, avem parte de un cadou: o agendă Faber Castell care vine odată cu fiecare exemplar din revistă, deci știm clar că este de calitate ridicată.



Revista are 52 de pagini color, costă 14,90 lei și o puteți cumpăra de la chioșcurile de difuzare a presei sau de pe site.
Read More »

miercuri, 13 septembrie 2017

Top 5 biblioteci ficționale

Săptămâna aceasta m-am decis să explorez puțin cele mai interesante biblioteci despre care am citit în cărți. Mi-a fost foarte greu să aleg doar 5, deoarece am o slăbiciune pentru biblioteci reale sau imaginare, pline de cărți care mai de care mai diferite și chiar magice. Mereu remarc câte o frumusețe de bibliotecă în orice citesc și le-aș pune pe toate pe această listă, dar m-am rezumat la preferatele mele:

5. Biblioteca primarului din Hoțul de cărți de Markus Zusak


Sursă: http://68.media.tumblr.com/c93eada93b67407eec5f6449ea454ce6/tumblr_n5mmlaBmSL1twsipbo1_1280.png

Am citit Hoțul de cărți acum câțiva ani și a devenit rapid unul dintre romanele mele favorite. Acțiunea se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă, iar Liesel, personajul principal, începe să împrumute cărți din biblioteca soției primarului orășelului în care locuiește. În atmosfera sumbră a cărții, biblioteca aceea plină de cărți cu coperte frumoase aduce atât de multă culoare și pare o poartă spre o altă lume, plină de magie și lumi fantastice. Comparativ cu alte biblioteci mult mai mari, care ocupă o clădire întreagă, nu este decât o cameră plină de la podea până în tavan de cărți, dar nu poți să nu vezi prin ochii lui Liesel minunatele volume legate în piele și cu ilustrații, care i-au înseninat zilele.

4. Biblioteca Citadelei din seria Un cântec de Gheață și Foc de G. R. R. Martin


Sursă: http://www.eltipodelabrocha.com/2016/07/juego-de-tronos-vientos-de-invierno.html
Citadela din seria lui Martin a fost fondată pentru a promova și a crește nivel de educație și știință în Westeros. Samuel Tarly a fost trimis de Jon Snow acolo pentru a putea studia ca să devină un Maester. În cărți nu am avut ocazia să citim despre ea, dar serialul de la HBO ne-a prezentat biblioteca orașului, care îți taie respirația prin imensitatea ei. Se zice că sunt atât de multe cărți acolo, încât este imposibil ca un om să le citească într-o viață. 

3. Biblioteca Palanaeum din seria Arhiva Luminii de Furtună de Brandon Sanderson


Sursă: http://stormlightarchive.wikia.com/wiki/Shallan_Davar
Una dintre cele mai impresionante biblioteci pe care le-am întâlnit în cărți este Palaneumul, cea mai mare bibliotecă existentă în Roshar, care are o colecție de aproximativ 700.000 de cărți, manuscrise și pergamente. Este localizată subteran, în adâncurile cetății Khabranth, iar accesul se face pe baza unei taxe. Shallan, instruită de Jasnah, petrece foarte mult timp pe culoarele luminate de torțe ale bibliotecii, căutând diverse informații care îi sunt necesare pentru formarea ei. Pentru  vă face o idee de enormitatea acestei biblioteci, Sanderson a spus că s-a gândit la Biblioteca din Alexandria atunci când și-a imaginat Palaneumul. 

2. Biblioteca Universității Nevăzute din seria Lumea Disc de Terry Pratchett


Sursă: https://i.pinimg.com/564x/06/7a/58/067a5896510c4b0bf40435e558745041.jpg
Pe primele locuri ale acestui top am decs să pun biblioteci cu adevărat magice. Iată că biblioteca de la școala de vrăjitorie din Lumea Disc a lui Pratchett este una dintre cele mai fantastice clădiri din incinta Universității Nevăzute. Laolaltă cu nenumăratele rafturi pline cu volume despre magie și având un urangutan drept bibliotecar, este  conectată cu toate celelalte biblioteci din lume prin Spațiul-L. Cu alte cuvinte, cititorii pot intra într-o bibliotecă dintr-un oraș și ieși printr-o bibliotecă dintr-o altă locație. Tocmai de aceea este necesar să fii precaut dacă vrei să cauți o carte în biblioteca aceasta faimoasă, căci riști să te rătăcești de tot.

1. Biblioteca de la Hogwarts din seria Harry Potter de J. K. Rowling


Sursă: https://ro.pinterest.com/constructacon36/fantasy-art/?lp=true
Biblioteca de la Hogwarts este visul meu și mi-aș dori să pot rătăci pe coridoarele sale ore întregi. Aflată la primul etaj al Castelului Hogwarts sub supravegherea ageră a severei Irma Pince, biblioteca este casa a zeci de mii de cărți despre orice: magie, animale fantastice, sporturi vrăjitorești și legi promulgate de Ministerul Magiei de-a lungul timpului. Atâta timp cât se păstrează liniștea și nu se intră cu mâncare, se poate citi sau împrumute orice volum, mai puțin din Zona Interzisă (doar dacă nu există acordul scris al unui profesor). Dispunând de propriul sistem de securitate magică, biblioteca însăși se asigură că nicio carte nu este deteriorată și toate volumele sunt returnate la timp de către elevi.
Read More »

duminică, 10 septembrie 2017

Carte versus film

Sursă: http://www.stylevamp.de/p/qgfff2/test-wann-triffst-du-deine-wahre-liebe
Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc o carte care mi-a plăcut tare mult și apoi să descopăr că a fost adaptată într-un film pe care îl urmăresc și sunt aproape mereu dezamăgită.  Mă atașez de povestea prezentată în câteva sute de pagini, iar apoi o văd desființată într-un film de o oră jumătate care nu doar să taie părți importante din carte, dar mai și adaugă niște modificări inutile.  Am ajuns să fiu destul de sceptică atunci când aud că apare o nouă adaptare pe marile ecrane pentru că m-am săturat să-mi fac speranțe deșarte.

Recunosc, există și adaptări bune, dar ele pălesc în comparație cu multitudinea de adaptări slabe, care amintesc doar puțin de opera originală. Este frustrant să îți amintești de o scenă din carte, să te aștepți ca personajele să reacționeze într-un anume fel, pentru ca apoi scena să decurgă cu totul altfel sau - mai rău - să fie complet eliminată din film. Îmi dau seama că este o presiune mare asupra echipei care realizează adaptarea și trebuie mereu luate în calcul cerințele celor care finanțează filmul, dar la urma urmei tot fanii sunt cei dezamăgiți. Atunci când lecturăm un roman, în capul nostru se derulează un film regizat de autor, dar dacă adaptarea nu seamănă deloc cu ce ne-am imaginat noi în prealabil, dacă personajele nu au culoare, povestea este lipsită de sens și nu înțelegem anumite scene, atunci filmul nu este decât inspirat de cartea respectivă și nu merită să se numească o adaptare.

Cred că aveam vreo 15 ani când am început să caut cărți asemănătoare cu Harry Potter, căci așteptam apariția ultimului volum și între timp voiam să citesc ceva care să semene puțin cu magia seriei scrisă de Rowling. Percy Jackson, scris de Rick Riordan, este o serie care urmărește un băiat ce descoperă că este semizeu și că Zeii Olimpului sunt adevărați și trăiesc printre noi. Prima carte, Hoțul Fulgerului, m-a captivat și încântat, dar am fost și mai fericită când am aflat că urma să fie ecranizată. Și ce dezamăgire cruntă am avut când am urmărit filmul cu pricina: a deviat complet de la carte, practic a rescris jumătate din poveste. Actorii nu prea semănau cum trebuie cu personajele și au exclus anumiți zei care aveau un rol important în desfășurarea acțiunii. Iar filmul ca atare a fost destul de prost realizat și nu aveai habar de anumite amănunte dacă nu citisei cartea. Cu alte cuvinte, mi-am dat seama că trebuie să fiu cu băgare de seamă la orice e adaptat după vreo carte.

S-a întâmplat să fiu și plăcut surprinsă, când un film a făcut povestea să fie mai interesantă decât în carte: trilogia Stăpânul Inelelor de J. R. R. Tolkien. Cărțile sunt destul de stufoase, au un ritm tare lent și oarecum plicticos în anumite cazuri în care se discură aproximativ 12 pagini despre tutunul de pipă și friptura de iepure, iar scena unei bătălii precum cea de la Văgăuna lui Helm a fost de vreo 3 pagini. Într-adevăr, personaje minore au fost lăsate deoparte și alte câteva scene au fost excluse, dar filmele au avut un ritm mult mai alert decât cărțile și s-au concentrat pe a spune o poveste, și nu pe a explica fiecare aspect al unei lumi fantastice.

Cred că ce e mai important la o adaptare cinematografică a unei cărți se referă la cât de bun e filmul respectiv pe cont propriu, în cazul în care nu ai cunoștințe despre lumea imaginată sau personajele ce sunt transpuse pe film. De exemplu, n-am citit niciodată Închisoarea îngerilor, nuvela scrisă de Stephen King, dar filmul este unul dintre preferatele mele și am adorat fiecare minut din el. Asta trebuie avut în vedere în realizarea oricărui film după o carte: cât de mult e plăcut și de cei care n-au luat contact cu opera originală până acum. Sper ca pe viitor să avem parte de adaptări mult mai bune decât până acum, deoarece ador filmele aproape la fel de mult precum cărțile și vreau să mă bucur în mod egal de ambele medii artistice.
Read More »