joi, 14 decembrie 2017

Top 5 cărți pe care vreau să le citesc în 2018

Suntem deja la mijlocul lui decembrie, așadar 2018 se apropie cu pași repezi și e timpul să ne stabilim țelurile pentru noul an. Pentru mine, unul dintre ele privește cărțile pe care vreau să le citesc neapărat în următoarele 365 de zile. Din lista mea lungă de cărți necitite, m-am decis să le selectez cinci care reprezintă prioritatea mea pentru viitorul apropiat. Am încercat să aleg romane care sunt din genuri diferite și să fie publicate în limba română. Fără alte adăugări, acestea sunt cinci cărți pe care vreau să le citesc neapărat în 2018.

5. Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov


Iată o carte clasică scrisă de un rus pe care încă n-am citit-o. Am tot amânat-o din diverse motive, dar la anul sigur nu scapă. Am auzit numai chestii bune despre ea, dar singurele lucruri pe care le știu despre plot sunt că avem două povești care se petrec în Moscova inspirată din regimul lui Stalin și în Ierusalimul antic, totul presărat cu un iz de realism magic și o pisică. Pare interesant să văd cum vor fi combinate aceste fire narative ciudate.

4. Tăișul sabiei de Joe Abercrombie


Mereu când caut recomandări de cărți fantasy, peste tot apare Tăișul sabiei. Știu că-mi va plăcea, mai ales că este un roman care nu se ferește de puțină violență și intrigă politică. Face parte dintr-o serie care cuprinde mai multe volume care urmăresc diferite generații. Cartea are perspective narative multiple, personaje puternice și originale, vă mărturisesc că abia aștept să o citesc!

3. Minunata lume nouă de Aldous Huxley


Nu exagerez, cartea asta în bibliotecă de trei ani (!) și n-am citit-o. Mereu am dat prioritate altor romane. Dar acest lucru se va schimba. Minunata lume nouă e o utopie care a devenit un clasic al genului și sunt convinsă că îmi va plăcea, și fiindcă e subțire, căci are până în 300 de pagini, ar trebui să o termin repede de citit. E plină de manipulare genetică a rasei umane, cărți arse, minciună mascată în adevăr absolut, numai chestii care-mi gâdilă dorința de a citi un roman distopic de calitate.

2. Toate păsările din cer de Charlie Jane Anders


Nu știu mai nimic despre subiectul la Toate păsările din cer, dar știu că e o combinație frumoasă de SF și fantasy și că prezintă doi oameni care se reîntâlnesc după mulți ani. Mi-a fost recomandat de un prieten în care am încredere că citește romane faine. Coperta este foarte frumoasă și, chiar dacă se spune că nu trebuie judecată o carte după copertă, uneori parcă dă puncte în plus în favoarea ei.  Doar ce a apărut toamna aceasta tradusă în română, mai trebuie doar să pun mâna pe ea.

1. Problema celor trei corpuri de Liu Cixin


Noutate literară apărută la Gaudeamus luna trecută, cartea lui Liu Cixin a câștigat premiul Hugo pentru cel mai bun SF și are în centru o iminentă invazie extraterestră. Am înțeles că e plină de detalii tehnice, discuții cu privire la inteligența artificială și momente intense cu iz de thriller. Știu sigur că îmi va plăcea și e primul volum dintr-o trilogie, deci probabil că vor apărea în curând și celelalte volume traduse în română. Bonus: n-am mai citit nicio carte SF scrisă de un chinez până acum.
Read More »

duminică, 10 decembrie 2017

Serialul de weekend - ”Samurai Jack”


Urmăresc cu mare drag animații încă de când eram mică. Indiferent că e vorba de film sau serial, îmi place să mă las captivată de o poveste desenată. Când eram prin clasele primare prindeam la TV unul dintre cele mai faine desene animate ale copilăriei mele, și anume Samurai Jack.  Mă uitam cu religiozitate la episoadele scurte, de fix 22 de minute, care îl aveau în centru pe Jack, un prinț samurai cu o katana magică, care e trimis într-un viitor distopic de un demon maestru al metamorfozei, Aku. Scopul lui Jack era să se întoarcă în trecut și să-l înfrângă pe Aku. Și cam asta e intriga unui serial care a avut un impact mare asupra mea. Din câte puteți observa, premisa este simplă, dar credeți-mă pe cuvânt, execuția serialului este uimitoare. 

Bogat în elemente din cultura asiatică, Samurai Jack are laitmotivul onoarei față de patrie și față de familie, protagonistul găsind în el resursele morale necesare pentru a-și duce promisiunea la capăt și a-l înfrânge pe Aku. Izolarea pe care o resimte Jack atunci când este trimis în viitor, într-o lume pe care nu o cunoaște și având în suflet dorul acut de casa și de familia lui sunt redate într-un mod înduioșător. Nu cred c-am mai văzut un desen animat atât de cinematic dat la TV. Și nici nu este plin de dialoguri inutile sau glume expirate. Ba chiar sunt câteva episoade în care se vorbește foarte puțin, totul fiind centrat pe atmosferă și pe ideea de „arată, nu spune”, atât de iubită de cineaști. Genndy Tartakovski este omul din spatele lui Samurai Jack, care s-a zbătut ani de zile pentru ca serialul să-și găsească o concluzie. După o pauză de 13 ani de la difuzarea ultimului episod din sezonul al patrulea, Samurai Jack a revenit în primăvara lui 2017 cu un sezon final care încheie povestea samuraiului nostru preferat. Și, la fel ca în sezoanele anterioare, și acesta a păstrat aceeași calitate ridicată a episoadelor. Tartakovski a reușit să scrie nu doar un protagonist uimitor, dar și un antagonist care este însăși esența răului în lume. Opoziția dintre cei doi aduce aminte de Yin și Yang, de alb și negru, bun versus rău. Iar ceea ce este și mai interesant este că episoadele din primele patru sezoane pot fi urmărite individual, neavând nicio legătură unele cu celelalte.

Încă o laudă adusă serialului: muzica. Samurai Jack are soundtrack-ul absolut superb, cu influențe de muzică orientală, electronică și tribală. În funcție de locația în care se află Jack, muzica ambientală te învăluie ca telespectator și te prinde în mrejele sale. Ca să nu mai spun și de treaba excelentă pe care au făcut-o actorii care au dat voce personajelor. Phil LaMarr ca Samurai Jack și Mako Iwamatsu ca Aku sunt sarea și piperul întregului casting. Chiar dacă nu au multe replici de spus, actorii reușesc să surprindă exact câtă emoție este necesară pentru redarea unei linii de dialog. 

Dacă stau să caut un defect al acestui serial, singurul care-mi vine în minte e că este prea scurt. Povestea putea fi explorată în mai multe sezoane, dar ne mulțumim cu ce avem. Poate că Samurai Jack are un subiect simplu, dar reușește prin complexitatea emoțională și splendoarea vizuală să prezinte epopeea unui prinț exilat din patria sa și nevoit să se lupte cu obstacole puse atât de inamici, cât și de el însuși pentru a-și atinge țelul: să se întoarcă iar acasă.


Date tehnice:
Titlu original: Samurai Jack
Ţara de origine: SUA
Difuzare: 2001 - 2004; 2917 pe Cartoon Network; Adult Swim
Nr. de episoade: 62
Durată episod: 22 de minute

Trailer:
Read More »

miercuri, 6 decembrie 2017

Top 5 lucruri care nu-mi plac în cărți

Sursă: https://www.deviantart.com/art/The-Reader-s-Path-345536889
Adesea, cărțile sunt o sursă de încântare pentru mintea și sufletul meu, mă fac fericită și mă determină să evadez din realitate pentru câteva ore. Iubesc să le țin în mâini, să simt mirosul și textura paginilor, dar există anumite aspecte ale acestora care uneori mă scot din minți. Mai jos o să enumăr doar câteva lucruri care mă frustrează în cărți, fie că e legat de aspectul acestora sau de conținutul lor.

5. Cărți care aparțin aceleași serii, dar au formate diferite

Da, este un lucru materialist și la o adică important e conținutul unei cărți, nu aspectul ei. Dar nu pot să înțeleg ce este în mintea editurilor atunci când decid să schimbe formatul unei serii din paperback în hardcover, ori măresc dimensiunea cărții. De asemenea, mai intervine și o schimbare de copertă care strică toată estetica seriei propriu-zise în bibliotecă. Noi, cititorii, suntem și bibliofili și ne place să vedem colecția noastră de cărți așezate frumos pe rafturi, fiecare serie având formatul ei specfic. Însă, din păcate, nu se întâmplă așa de cele mai multe ori.

4. Lipsa de hărți în cărțile SF și fantasy

Când citesc o carte în care majoritatea acțiunii se petrece călătorind dintr-o parte în alta într-un tărâm fantastic, pentru care nu am niciun reper real, am nevoie de o hartă. Așa, pot să urmăresc clar drumul protagoniștilor și să-mi imaginez mai bine locurile prin care trec aceștia. Am observat că în ultima vreme întâlnesc mai des cărți cu hărți, dar mi-ar plăcea ca asta să devină o necesitate pentru orice e publicat în genurile SF și fantasy.

3. Părinți/ Tutori absenți

În special când vine vorba de copii sau adolescenți, faptul că autorul nu le oferă părinților un rol relativ important în viața protagoniștilor denotă o lipsă de interes cu privire la siguranța acestora. Părinții nu sunt obiecte de mobilier, de care îți mai amintești din când în când că trebuie să îi mai ștergi de praf. Pentru tineri, părintele este modelul de urmat cel mai apropiat pe care îl are în viața sa și aceștia trebuie să fie incluși în viața lor cotidiană. Ador să văd relații strânse de familie în cărți, pentru că, în primul rând, asta ar trebui promovat, iar în al doilea rând, demonstrează interacțiuni sănătoase și veridice între membrii aceleași familii.

2. Dragostea la prima vedere 

Unul dintre cele mai enervante clișee din literatură, dragostea la prima vedere se realizează instant între două personaje care s-au cunoscut abia de câteva minute: „L-am văzut și am știut imediat că e special” sau „Ea nu e ca celelalte fete pe care le-am întâlnit până acum.” Nu glumesc, așa decurg multe dintre primele interacțiuni ale unui el cu o ea. Nu mi se pare deloc realist, efectiv nu ai cum să iubești o persoană după ce ai petrecut doar câteva clipe în compania sa. Aici poate e vorba de atracție fizică, în niciun caz de dragoste. Dragostea este un sentiment care se dezvoltă de-a lungul unui timp mai îndelungat de jumătate de oră. Trebuie să cunoști bine o persoană pentru a avea încredere că puteți să împărtășiți restul vieții voastre împreună. Dacă nu, descoperi că de fapt este un vrăjitor malefic care a inițiat o relație cu tine doar pentru că tatăl tău este regele. Deci mare atenție după cine vi se aprind călcâiele.

1. Finaluri dezamăgitoare

Nici nu știu de unde să încep să explic cât de mult mă întristează și mă frustrează că, după ce am investit timp, emoții și energie într-o poveste de sute de pagini, dacă nu chiar mii, aceasta se termină ca un balon dezumflat. Finalul este într-adevăr important pentru o carte și e o presiune foarte mare pe autor ca acesta să se ridice la înălțimea așteptărilor, dar dacă povestea este scrisă bine, tind să cred că finalul este pe jumătate schițat. Nici prea grăbit, nici prea lălăit, sfârșitul unei povești este cireașa de pe tort. Tot respectul meu pentru autorii care presară mici indicii pe ici și colo de-a lungul paginilor cu privire la finalul epic care ne așteaptă (Sanderson și Rowling, de voi vorbesc aici!). Evident, dacă acțiunea și personajele au fost o încântare până la încheierea cărții, dar climaxul te lasă cu un gust amar, asta nu înseamnă că totul s-a dus pe apa sâmbetei și că nu poți să te mai bucuri de poveste. Însă, se întâmplă adesea ca finalul să determine o carte să devină mai bună în ochii mei. Într-un fel, este răsplata ta ca cititor că ai stat alături de personaje și ai investit ore citind și gândindu-te la poveste. 
Read More »

duminică, 3 decembrie 2017

Favoritele lunii noiembrie

Deja am intrat în ultima lună din 2017, luna mea preferată: vine Crăciunul și Anul Nou! Noiembrie mi s-a părut melancolic, am avut cam aceeași stare ca și vremea de afară. Dacă era ploaie, mă simțeam abătută. Dacă era senin, energia îmi revenea. Așadar, vă puteți închipui că nu a fost o lună extraordinară din punctul de vedere al numărului de cărți citite, dar mi-a plăcut la nebunie ce romane am reușit să duc până la capăt. Alături de o cană de ceai de fructe de pădure și câțiva biscuiți, vă invit să vedeți favoritele lunii noiembrie.



Mă așteptam ca Elantris să-mi placă, dar nu chiar atât de mult. Tot am citit recenzii care spuneau că, fiindcă e prima carte publicată de Sanderson, nu e atât de grozavă ca celelalte serii ale lui, ca de exemplu trilogia Născuți din ceață sau Arhivele luminii de furtună. Însă am adorat fiecare cuvânt din romanul ăsta și sistemul magic pe care l-a creat autorul aici a devenit unul dintre preferatele mele. Povestea urmărește perspectivele a trei personaje cu rol-cheie în soarta orașului decăzut Elantris, care a cunoscut vremuri de glorie și magie datorită oamenilor care se transformau peste noapte în niște supraoameni, unii numindu-i chiar zei. Dar totul s-a schimbat după ce a avut loc un eveniment care a început să preschimbe oamenii în ființe cu piele pătată, fără păr și fără bătăi de inimă, care nu puteau să se folosească de magia realizată prin Aoni, semne magice luminoase. Dacă vreți să aflați mai multe, vă invit să citiți recenzia pe care am făcut-o cărții în luna ce s-a încheiat. 


Am așteptat cuminte să apară în cinematografele de la noi Murder on the Orient Express, adaptarea cea mai nouă după cartea cu același nume al lui Agatha Christie. Mi-am luat bilet, m-am pregătit cu ronțăieli și m-am făcut comodă în scaunul din cinema și vreme de două ore am fost încântată peste măsură de ceea ce vedeam pe marele ecran. Kenneth Branagh, actor ce l-a mai interpretat și pe profesorul Gilderoy Lockhart din Harry Potter and the Chamber of Secrets, face o treabă excelentă ca Hercule Poirot, excentricul detectiv belgian care se trezește în mijlocul unei crime în trenul Orient Express, în timp ce se îndrepta spre un caz important din Marea Britanie. Actori cu greutate de la Hollywood interpretează cu profesionalism pasagerii vagonului în care a avut loc crima, iar cinematografia și peisajele prin care se perindă trenul sunt o minunăție pentru ochi. În plus, e o adaptare destul de bună după romanul lui Christie, deci îl recomand cu căldură.


Știți deja cât de mult mi-a plăcut primul sezon din Stranger Things, serialul online lansat de Netflix, despre care am scris aici. Copii isteți drept protagoniști, fenomene stranii și o atmosferă ce strigă din toți rărunchii Anii '80 sunt așa de faini! caracterizează acest serial, care a continuat cu noi episoade toamna aceasta. Stranger Things 2 e poate un pic mai slab calitativ decât primul sezon, dar tot e superb de urmărit. Povestea devine mai întunecată, relațiile dintre personaje mai strânse și mizele mai mari. Totul e la superlativ și poate de aceea știi deja că n-ai șanse să-ți dai seama în ce direcție o ia acțiunea. Am făcut maraton și l-am termnat cam trei zile. Abia aștept să urmăresc, la anul, sezonul trei și să văd prin ce aventuri mai trece gașca mea preferată de puști pasionați de jocul Dungeons&Dragons și Star Wars.


Paramore, una dintre trupele mele preferate, au scos album nou în mai după o pauză de 4 ani și, chiar dacă au avut o schimbare de stil muzical, trecând de la rock la ceva ce aduce cu muzica funk ce se cânta prin anii '70, tot am rămas o fană a lor. În noiembrie au lansat cel mai nou single de pe After Laughter alături de un videoclip interesant. Fake Happy, cântecul cu pricina, te prinde imediat cum îl auzi, te face să fredonezi versuri care vorbesc despre ipocrizie și cum toată lumea joacă teatru că ar fi fericită, pe un beat care te îndeamnă la dans și voie bună. După cum obișnuiește să spună solista Hayley Williams: cry hard, dance harder.
Read More »

joi, 30 noiembrie 2017

Top 5 autori care mă inspiră

Mi se întâmplă uneori, când citesc o carte, să mă îndrăgostesc iremediabil de stilul în care aceasta e scrisă sau de felul în care e construită cu măiestrie povestea. Și-mi zic atunci în sinea mea: „Ce mi-ar plăcea să scriu ca autorul ăsta!”. Pentru că, de cele mai multe ori, autorii au o carismă și un talent la spus povești (evident!) și toate acestea mă fac să îi admir și mă inspiră să îmi urmez visul de a deveni unul dintre ei într-o bună zi. Topul de mai jos cuprinde autori de la care am citit multe opere pe care le-au publicat, le cunosc amprenta literară destul de bine și sunt de părere că au reușit și vor reuși în continuare să creeze cărți minunate.

5. Carlos Ruiz Zafó


Autorul romanului Umbra vântului din seria Cimitirul cărțior uitate, precum și al altor câteva cărți young adult, Zafón reușește, prin proza lui lirică și elementul de mister prezent în mai toate creațiile sale să captiveze cititorul într-o manieră extraordinară. Iubitor al arhitecturii vechi din Barcelona, al poveștilor de viață deosebite și al cărților uitate într-o bibliotecă umedă și întunecată, acest autor evocă mereu un sentiment de nostalgie pentru vremurile de odinioară, stârnind o paletă largă de emoții de-a lungul cărților sale.

4. Mircea Eliade




Da, citesc și literatură română, deși nu e mereu pe aceeași frecvență cu sufletul meu. Însă Mircea Eliade e un scriitor pe care l-am descoperit în liceu și de care m-am îndrăgostit iremediabil. Ador proza lui fantastică și îmi place la nebunie cum se folosește de elemente stilistice pentru a reda o scenă anume. Începând cu Romanul adolescentului miop, continuând cu Maitreyi și Domnișoara Christina, Eliade este unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română, un adevărat om al literelor, un cercetător al religiilor și un filosof admirat în toată lumea.

3.  J. K. Rowling



Autoarea unui adevărat fenomen mondial, datorită seriei tânărului vrăjitor Harry Potter, Rowling s-a apucat să scrie și cărți de crimă și mister, care îi ies la fel de bine ca literatura pentru copii. Debordând de o imaginație bogată, împletind realul cu fantasticul, J. K. Rowling reflectă asupra societății contemporane fără să dea sfaturi de bună purtare. Personajele sunt punctul ei forte în creația sa literară și ador felul în care reușește să combine acțiunea complexă a romanelor ei cu dezvoltarea personajelor și insuflarea unui sentiment de empatie puternic pentru protagoniști. 

2. Brandon Sanderson



Nu exagerez deloc când spun că Brandon Sanderson, omul-minune al cuvintelor care scrie și câte trei cărți pe an, este autorul meu preferat de literatură fantasy. Din punctul meu de vedere, nimic nu-l întrece la creatul de sisteme magice de la zero, urmărind niște reguli pe care chiar el le-a inventat, fire narative diferite care se îmbină perfect la final, personaje diverse și lumi fantastice ieșite din comun. Sanderson are darul de a mă face să mă simt parte a unei povești de la primele pagini pe care le citesc, mă captivează cu ideile lui originale și felul în care magia funcționează într-un mod aproape logic în cărțile lui. Seria lui de căpătâi, Cosmere, înglobează într-un fel sau altul toate cărțile lui de high-fantasy pe care le-a scris vreodată. Bonus: deși romanele sunt interconectate în cel mai ingenios mod cu putință, ele pot fi citite și ca fiind de sine stătătoare.

1. Neil Gaiman





Se întâmplă uneori să citești opera unui autor și să nu mai fii niciodată la fel. Asta am pățit eu cu Neil Gaiman și cărțile lui, care și-au lăsat amprenta asupra mea și a sufletului meu pentru totdeauna. L-am descoperit fix când aveam cea mai mare nevoie de cuvintele lui, de sentimentul acela că cineva mă înțelege. Am fost o adolescentă introvertită, care și-a îngropat nasul în cărți și care nu avea prea mulți prieteni. Gaiman a vorbit cu mine prin Zei americani, Oceanul de la capătul aleii, Cartea Cimitirului, Coraline și multe altele. I-am citit și biografia când a apărut acum vreo doi ani. M-am uitat de nenumărate ori la discursul lui inspirațional Make Good Art și l-am auzit recitând diverse poezii frumoase și sensibile. Felul lui calm și britanic de a privi viața, creativitatea lui și aprecierea fenomenului de pop culture, dar și recomandările lui excelente de cărți l-au transformat pe Gaiman în autorul pe care îl admir cel mai mult și care mă inspiră întotdeauna.  
Read More »

duminică, 26 noiembrie 2017

Recenzie ”Elantris” de Brandon Sanderson


L-am descoperit pe Brandon Sanderson cu trilogia Născuți din ceață și m-am îndrăgostit iremediabil de proza lui, de felul în care creează diverse sisteme magice fantastice și de personajele care reușesc de cele mai multe ori să schimbe la 180 de grade soarta întregii lumi. Pentru că Sanderson nu se joacă deloc cu lucruri mărunte: în cărțile sale religia se împletește cu intriga politică și toate acestea sunt puțin asezonate cu un strop de magie, care se manifestă sub diferite forme, de la metale variate ingerate care sporesc simțurile, la pietre magice încărcate de energia furtunilor puternice și, în cazul romanului de față, la semne de lumină desenate în aer cu scopul de a crea, distruge, teleporta sau vindeca. Când m-am apucat de Elantris mărturisesc că am fost un pic sceptică, deoarece aceasta a fost prima lui carte publicată (dar nu prima scrisă!) și am încercat să nu-mi fac așteptări de nivelul celor din Ultimul Imperiu sau Calea Regilor. Din fericire, mi-am făcut degeaba probleme.

Acțiunea cărții urmărește trei personaje diferite: prințul Raoden, prințesa Sarene și gyornul Hrathen, conflictul central fiind reprezentat de cele două religii principale, anume Shu-Dereth și Shu-Korath. Elantrisul este orașul decăzut al unor oameni-zei, cu puteri supranaturale, piele strălucitoare și păr alb. Aceștia se trezeau peste noapte că au devenit elantrieni, însă când blestemul Reodului i-a lovit, oamenii nu mai deveneau frumoși și puternici, ci se umpleau de pete negre, inima li se oprea în piept, rănile nu li se mai vindecau și tot părul le cădea din cap. Locuitorii din Elantris accesau Dorul (energia fundamentală a lumii) prin Aoni, semne de lumină cu o putere magică neobișnuită. Dar de când au devenit cadavre vii, Dorul nu mai funcționează. Îmi dau seama că acest rezumat pare destul de complicat, dar fiindcă e un monstru de carte de aproape 750 de pagini, mai simplu nu pot să explic.

Sanderson a reușit să conceapă în romanul său de debut unul dintre cei mai interesanți antagoniști din opera sa: pe gyornul Hrathen. Acesta a fost însărcinat cu o misiune foarte importantă de către conducătorul bisericii Shu-Dereth, și anume să convertească întregul regat al Arleonului la religia sa, altminteri trupele vor invada regatul și vor masacra locuitorii săi. Deși este un om credincios, Hrathen începe să aibă îndoieli cu privire la scopul său pe pământ și în ultima parte a cărții realizează că a fost un pion în mâinile propriei religii și încearcă să-și repare greșelile. Celelalte două personaje principale, prințul Raoden și prințesa Serene, sunt bine caracterizate, au personalități puternice și o voce narativă distinctivă, dar sunt eclipsate de complexitatea gyornului Hrathen.

Întocmai în stilul consacrat al lui Sanderson, toate firele narative diferite și detalii aparent neimportante încep să se conecteze din a doua jumătate a cărții, după ce lumea Elantrisului a fost bine stabilită. Fiecare piesă se potrivește perfect cu cealaltă, precum un puzzle, punctul culminant te ia prin surprindere și te face să vezi dintr-o altă perspectivă toată cartea. De mare ajutor este și anexa de la final cu cei mai importanți Aoni, dar și hărțile regatului Arleon și a Elantrisului. Comparând alte cărți ale lui Brandon Sanderson, pot să observ cum Elantris se urnește mai greu din loc, scârțâie un pic pe alocuri, obișnuită fiind cu mecanismul său de scris deja bine dezvoltat. Dar asta nu înseamnă că nu e o carte fantasy excelentă, pe care am adorat-o până la ultimul cuvânt. Cred însă că dacă autorul ar fi pus să o rescrie, ar ieși o carte perfectă.

Vă îndemn să citiți Elantris fără să vă lăsați intimidați de dimensiunea sa, căci după primele o sută de pagini care stabilesc lumea, intriga politică și personajele, acestea se citesc repede datorită acțiunii antrenante și captivante. Povestea originală cu personaje carismatice și un sistem magic interesant este o introducere bună pentru Brandon Sanderson, unul dintre maeștrii genului fantasy contemporan, într-o traducere excelentă și un format de carte trainic, cu coperte cartonate.

Citat: 
Adu-ți aminte: trecutul nu trebuie să devină și viitorul nostru.

Date tehnice:
Titlu original: Elantris
Autor: Brandon Sanderson
Editura românească: Paladin
Traducere: Iulia Dromereschi
Nr. pagini: 744
Apariţie: 2016
Notă: ***** (din 5)
Read More »

miercuri, 22 noiembrie 2017

Top 5 cărți pentru care sunt recunoscătoare

Topul de săptămâna aceasta este unul mai special și va include 5 cărți pentru care sunt recunoscătoare, dintr-un motiv sau altul. Fie că sunt cele care mi-au deschis apetitul pentru lectură când eram mai mică sau cele pe care le-am recitit obsesiv de-a lungul anilor și care au rămas în sufletul meu, iată „vinovatele”.

5. Wanda vrăjitoarea farmecă licoarea de Sarah Albee



Aveam 4 ani și o poftă nebună de cărticele cu poezii și poze. Intru cu mama în Librăria Eminescu, una dintre cele mai mari la vreamea aceea din Constanța (subsolul era plin cu jucării, rafturi întregi cu păpuși, plușuri, mașinuțe și toate nebuniile la care te poți gândi) și văd expusă în zona cu literatură pentru copii cărticica asta cu una dintre cele mai urâte vrăjitoare pe care mi-a fost dat să o întâlnesc, care ieșea din carte și avea brațele și picioarele flexibile. Evident că m-am îndrăgostit imediat de ea, mama n-a scăpat de mine până nu mi-a cumpărat-o și eu nu m-am lăsat până când n-am memorat poezia care prezenta cum Wanda, personajul principal, creează o poțiune magică pentru cei care îi doresc răul. Wanda vrăjitoarea farmecă licoarea a fost citită de multe ori, făcută ferfeniță, lipită la loc și citită din nou. Mi-a deschis apetitul pentru cărți cu personaje fantastice și este una dintre cele mai dragi cărți pe care le dețin în biblioteca personală.

4. Dinozaurii - prima mea enciclopedie de Mike Benton 



Am fost dintotdeauna fascinată de dinozauri și fosile. Țin minte clar că am văzut desenul animat The Land Before Time, unde personaj principal era Littlefoot (Picioruș), un apatozaur simpatic, care rămâne fără părinți și e în căutarea bunicilor lui și am fost încântată de aventurile prin care el a trecut alături de prietenii lui dinozauri. Voiam să aflu mai multe despre reptilele acestea dispărute și am primit cadou cam ce cărți pentru copii cu dinozauri erau disponibile când eram mică însă, din păcate, n-am apucat să am enciclopedia Dinozaurii, care făcea parte din colecția Micul Larousse. Dar m-am tot dus prin librărie și am citit câte o pagină-două până am terminat-o. Am recitit-o mai mare, când am descoperit cu stupoare că prietenul meu o are în biblioteca lui. Vă dați seama ce fericire a fost pe capul meu.

3. Amurg de Stephenie Meyer



Sunt perfect conștientă că Amurg are multe probleme din punct de vedere narativ, personajele au caractere destul de slabe și povestea este plină de clișee. E departe de a fi o carte pe care eu aș considera-o bună. Dar m-a învățat că un roman popular nu înseamnă și că are literatură de calitate, isteria care s-a creat în jurul acestei serii având un impact mare asupra adolescentelor. Evident că am citit-o, eram curioasă. Chiar dacă m-a prins povestea vampirului Edward și a muritoarei Bella, n-am putut să nu râd de felul imatur și pe alocuri stupid în care personajele reacționau în diverse situații. Așa că mi-am dorit să caut cărți din genul Young Adult care să fie scrise mai bine și care să nu prezinte relații abuzive. Cu timpul, am găsit câte o comoară într-un morman de clișee și poate că munca mi-ar fi fost îngreunată dacă nu m-aș fi întâlnit înainte cu Amurg.  

2. Jane Eyre de Charlotte Brontë


Dacă ar fi să-mi aleg o operă clasică preferată, Jane Eyre ar ocupa probabil locul fruntaș. Este una dintre acele cărți pe care le-am descoperit în bibliotecă la bunici atunci când aveam vreo 12 ani și eram în vacanța de vară, în pană de lecturi. Am terminat-o de citit pe nerăsuflate în vreo două zile, chinuindu-mă să descifrez fontul mic din ediția veche de la Biblioteca pentru toți. Din fericire, am putut să mi-o cumpăr într-un format nou și cartonat. Pe care l-am citit iar. Și iar. A fost pentru prima dată când o carte m-a făcut să plâng. Mi-a marcat sufletul și m-a emoționat profund povestea lui Jane, care a avut parte de o copilărie nefericită și de o adolescență chinuită. Deși totul pare că nu ar fi putut avea un final optimist, în ciuda a toate Jane își găsește fericirea mult așteptată. Și da, recunosc, am visat că domnul Rochester îmi oferea un buchet mare de flori și își declara dragostea pentru mine. Nu mă judecați prea aspru, ok?


1. Harry Potter și Piatra Filozofală de J. K. Rowling



Evident, pe primul loc se află cartea care m-a făcut să iubesc pentru totdeauna cărțile. Primită cadou de la colegul meu de bancă în clasa I, Harry Potter și Piatra Filozofală a fost primul roman pe care l-am terminat singură cap-coadă, după ce l-am citit în prealabil cu mama mea. Pot spune că, la vremea respectivă, a fost realizarea vieții mele. Fenomenul Harry Potter era la început, doar ce apăruse filmul pe casetă video și l-am primit cadou după ce am terminat cartea, ca să pot să îl urmăresc împreună cu mama. Și de atunci, cum se spune, restul e istorie. Mă declar fană înfocată Harry Potter până când nu o să mai am aer în plămâni. A fost o constantă în copilăria și adolescența mea, un mod inedit de a trăi aventurile personajelor principale maturizându-mă odată cu ele. Rowling e o autoare minunată și un om care a reușit, prin imaginația sa, să schimbe viața a milioane de copii, iar pentru asta îi voi fi mereu recunoscătoare.
Read More »
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...